Termeni şi condiţii de utilizare a site-ului www.winepoint.ro

Termenii şi condiţiile de mai jos reglementează utilizarea site-ului şi magazinului online www.winepoint.ro. Vă rugăm să folosiţi site-ul numai dacă sunteţi de acord cu termenii şi condiţiile noastre de tranzacţionare. Utilizarea ulterioară a site-ului presupune acceptarea necondiţionată a acestor termeni şi condiţii.

WINE POINT îşi rezervă dreptul de a modifica termenii şi condiţiile de utilizare oricând consideră necesar, fără notificare prealabilă. Verificaţi periodic această pagină, pentru a lua cunoştinţă de eventualele schimbări.

Copyright şi proprietate intelectuală

Magazinul online www.winepoint.ro, prin care se comercializează vin şi produse complementare, este deţinut şi administrat de SC WINE POINT SRL:

S.C. WINE POINT S.R.L.

Calea Baciului 1-3

400230 Cluj-Napoca

Registrul Comerţului: J12/1107/2013

C.I.F: RO31468770

Capital social: 1000 lei

IBAN RON: RO96 BRDE 130S V779 9481 1300

IBAN EURO: RO72 BRDE 130S V779 9529 1300

IBAN USD: RO81 BRDE 130S V779 9511 1300

Banca: BRD-G.S.G. Cluj-Napoca

Conţinutul site-ului – inclusiv design-ul, informaţiile, textele, grafica, logo-urile - este proprietatea SC WINE POINT SRL şi, după caz, a furnizorilor săi, fiind protejat de Legea drepturilor de autor şi de legile privind proprietatea intelectuală şi industrială. Orice utilizare a acestui conţinut se poate face numai cu înştiinţarea şi acordul WINE POINT.

Preţuri

Preţurile afişate pe site sunt exprimate în RON şi includ TVA 24% şi acciza pentru alcool, acolo unde se aplică.

Promoţii

În cadrul promoţiilor pot interveni restricţii de stoc. În acest caz, clienţii vor fi deserviţi în ordinea priorităţii – ora exactă a înregistrării comenzii în sistem. Pentru a putea deservi cât mai mulţi clienţi, WINE POINT îşi rezervă dreptul de a anula comenzile excesive.

Comenzi

Comenzile sunt confirmate prin e-mail. în cazul plăţilor prin transfer bancar, livrarea se face numai după confirmarea plăţii integrale de către bancă.

Disponibilitatea produselor depinde de producător şi, de aceea, se poate schimba fără notificare prealabilă.

Livrarea produselor

Produsele se livrează în toată ţara, ţinând cont de opţiunile exprimate de dumneavoastră la efectuarea comenzii. Pe timpul transportului, produsele sunt asigurate de WINE POINT.

Toate produsele livrate vor fi însoţite de chitanţă / factură.

Durata de livrare poate varia în funcţie de disponibilitatea produselor şi de locaţia destinatarului. WINE POINT nu compensează întârzierile. Nicio comandă nu poate fi anulată din cauza întârzierii la livrare. Totuşi, dacă livrarea întârzie mai mult de o lună de zile, în condiţiile în care adresa indicată e corectă, comanda poate fi anulată şi vi se va returna întreaga sumă achitată, fără alte daune.

În cazul în care întârzierea se datorează faptului că adresa indicată e greşită sau clientul a fost de acord cu întârzierea, comanda nu poate fi anulată şi nu se acordă nicio compensare.

WINE POINT nu răspunde pentru întârzierile datorate înscrierii greşite, de către client, a informaţiilor de livrare şi a datelor sale de contact. În această situaţie, clientul nu poate cere anularea comenzii, iar definitivarea ei va fi stabilită cu firma care face livrarea.

În cazuri independente de voinţa noastră sau a transportatorului – condiţii meteo nefavorabile, cazuri de forţă majoră - durata timpului de livrare poate creşte şi vă vom informa prin email sau telefon.

Clientul este singurul răspunzător pentru verificarea stării bunurilor livrate. Vă rugăm să ne informaţi pe foaia de însoţire a mărfii în legătură cu eventualele produse deteriorate sau lipsă la livrare. Pentru a beneficia de compensare, declaraţia de daune sau lipsuri trebuie să ne parvină în 48 de ore.

WINE POINT îşi rezervă dreptul de a nu accepta comenzi de la anumiţi clienţi şi livrări către anumite adrese.

Returul produselor

O comandă poate fi anulată şi rambursată dacă solicitaţi acest lucru în scris, în termen de 10 zile de la livrare. În acest caz, trebuie să returnaţi toate produsele livrate, în ambalajul original. Costul transportului înapoi către WINE POINT va fi suportat de dumneavoastră. După primirea produselor, WINE POINT va restitui contravaloarea produselor, minus cheltuielile de transport.

Înregistrarea pe site

Prin înregistrarea pe site garantaţi că:

• aţi împlinit 18 ani

• datele personale pe care le furnizaţi sunt adevărate, exacte, complete şi la zi

• nu veţi pretinde că sunteţi o altă persoană sau entitate şi nu veţi folosi un nume fals pe care nu sunteţi autorizat să-l folosiţi

• ne veţi informa prompt despre orice schimbări survenite în datele dumneavoastră personale.

Discreţionar şi la alegerea noastră vom putea cere facultativ confirmarea telefonică a diverselor date pe care ni le-aţi furnizat. Ne rezervăm dreptul de a termina imediat orice cont sau comandă în situaţia în care vom sesiza vreo discrepanţă între datele furnizate pe site şi informaţiile furnizate telefonic.

Protecţia datelor

WINE POINT SRL este înregistrată în Registrul General al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - ANSPDCP sub numărul 7484 din 31/03/2015.

Prin acceptarea termenilor şi condiţiilor, utilizatorii acestui site consimt ca datele cu caracter personal să fie colectate şi folosite de WINE POINT, în conformitate cu cerinţele Legii nr. 677/2001 şi ale Legii nr. 506/2004. Aceste legi prevăd că WINE POINT are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate datele personale pe care ni le furnizaţi. Scopul colectării datelor este: informarea utilizatorilor în legătură cu situaţia contului lor de pe winepoint.ro, precum şi în legătură cu starea şi evoluţia comenzilor, activităţi comerciale, de marketing, publicitate, cercetare de piaţă, monitorizarea vânzărilor şi servicii de comunicaţii electronice.

Completarea datelor dumneavoastră în formularele de creare de cont şi de comandă presupune acceptarea necondiţionată a acestor termeni şi condiţii, însemnând, totodată, că vă daţi acordul ca aceste date personale să fie stocate, utilizate şi prelucrate de WINE POINT sau de afiliaţii şi colaboratorii noştri, cu respectarea prevederilor de confidenţialitate.

Datele personale pot fi transmise autorităţilor abilitate să verifice tranzacţiile comerciale sau altor autorităţi abilitate să efectueze verificări justificate în baza legii, dacă acest lucru va fi solicitat în conformitate cu legile în vigoare.

Conform Legii nr. 677/2001, toţi clienţii WINE POINT beneficiază de dreptul de informare, dreptul de acces la date şi de intervenţie asupra lor, dreptul de opoziţie la prelucrarea datelor personale, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră personale şi de a solicita ştergerea lor totală sau parţială.

Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată, trimisă electronic sau prin poştă către WINE POINT SRL: office@winepoint.ro / Wine Point SRL, Calea Baciului 1-3, 400230 Cluj-Napoca.

www.winepoint.ro nu promovează spam-ul. Clienţii noştri pot opta oricând pentru ştergerea adresei lor de e-mail din baza noastră de date sau pentru dezabonarea de la newsletter.

WINE POINT ia toate măsurile pentru a preveni accesul neautorizat la informaţiile dumneavoastră personale, dar nu vă putem garanta că vom putea împiedica acest lucru.

Totodată, WINE POINT nu răspunde pentru pierderea de informaţii datorată unor defecţiuni sau erori ale softului sau serverului pe care este găzduit site-ul.

Securitatea tranzacţiilor

Comenzile trebuiesc plătite înainte de finalizarea livrării. Plăţile se pot face prin card de debit/credit, prin transfer bancar, sau numerar, la livrarea comenzii oriunde în România. Securitatea tranzacţiilor este asigurată de furnizorii de servicii pentru tranzacţii cu carduri bancare, iar www.winepoint.ro nu are acces la informaţiile de pe cardul dumneavoastră bancar.

Tranzacţiile de pe www.winepoint.ro stau sub incidenţa legii româneşti care controlează comerţul electronic şi a legii protecţiei consumatorului. WINE POINT nu răspunde pentru eventualele intervenţii prejudicioase ale unor terţe părţi.

În cazul utilizării unor carduri din ţări cu altă monedă decât RON, WINE POINT nu este responsabilă pentru rata de schimb ori eventualele comisioane utilizate de bancă sau de furnizorul de servicii pentru tranzacţii cu carduri bancare. Aceste costuri vor fi suportate în totalitate de către cumpărător.

Toţi cei care vizitează site-ul www.winepoint.ro se angajează să nu aducă atingere altor persoane şi să nu le violeze datele cu caracter personal.

Nu în ultimul rând, utilizatorii site-ului www.winepoint.ro sunt responsabili pentru toate activităţile care survin prin accesarea contului şi parolei personale. WINE POINT nu răspunde pentru erorile survenite din cauza neglijenţei utilizatorilor privind securitatea şi confidenţialitatea contului şi parolei.

Consumul exagerat de alcool poate avea consecinţe grave asupra siguranţei şi stării dumneavoastră de sănătate. Vă sfătuim să beţi cu măsură şi să nu conduceţi dacă aţi depăşit limita stabilită prin lege. Lăsaţi vinul să vă bucure.


Cele mai vândute

mai mult

Produse noi

mai mult