Vallformosa Mistinguett Cava Brut Rose

Vallformosa Mistinguett Cava Brut Rose

Un extraordinar raport calitate-preț! O cava proaspătă și răcoritoare, cu elegante note florale, de căpșuni și zmeură și o tentă de pâine prăjită. Bulele fine și persistente, cu o frumoasă spumă albă, introduc un vin rotund și foarte feminin, proaspăt și sprințar, cu sfârșit lung și foarte plăcut. 

42,00 lei

Adaugă în coş

Trimite unui prieten

Mistinguett Cava Brut Rose

Mistinguett Cava Brut Rose

Un extraordinar raport calitate-preț! O cava proaspătă și răcoritoare, cu elegante note florale, de căpșuni și zmeură și o tentă de pâine prăjită. Bulele fine și persistente, cu o frumoasă spumă albă, introduc un vin rotund și foarte feminin, proaspăt și sprințar, cu sfârșit lung și foarte plăcut. 

Destinatar(i) :

* Câmpuri obligatorii

Mai multe informații

Mistinguett Cava Brut Rosé

Producător: Vallformosa - Penedès, Catalunia

Soi: Garnacha, Monastrell

Culoare: roz deschis, cu tente rubinii  

Miros: proaspăt, cu elegante note florale, de căpșuni și zmeură și o tentă de pâine prăjită

Gust: bule fine și persistente, cu spumă albă; rotund și foarte feminin pe palat; proaspăt și sprințar, cu sfârșit lung și foarte plăcut

Recomandări gastronomice: la fel ca șampania, vinul se bea fie singur, fie însoțind salate sau preparate ușoare din carne albă, fructe de mare, pește

Alcool: 12%

Temperatura de servire: 5-6°C

Făcut prin metoda clasică, la fel ca șampania. Maturat 12 luni la sticlă.

Mistinguett (1875-1956) a fost una dintre cele mai mari actrițe franceze de cabaret, renumită pentru picioarele ei frumoase și temperamentul scenic. Și-a dobândit faima în spectacolele extraordinare de la Moulin Rouge și Casino de Paris, unde a apărut deseori în compania lui Maurice Chevalier, partenerul ei în viața privată. Împreună, au marcat profund lumea show-business-ului, dând naștere legendei Music Hall-ului. Timp de 30 de ani, a creat minunatele spectacole de revistă care au devenit cartea de vizită a Moulin Rouge-ului. A făcut turnee în Europa și America, fiind cea mai bine plătită actriță a timpului. Cântecele ei cele mai cunoscute sunt ”Mon Homme” și ”J’en ai marre” (”M-am săturat”). În timpul unui turneu în Statele Unite, rugată fiind de un reporter de la Time Magazine să-și explice succesul, Mistinguett a răspuns: ”E un fel de magnetism. Eu le spun ”Haide”, iar ei vin ca trași cu ața.” La fel se întâmplă și cu cei care beau vinul ce-i poartă numele - magnetismul lui Mistinguett e la fel de viu ca întotdeauna, dovedind că șampania spaniolilor poate fi la fel de temperamentală și atrăgătoare.

Cava este șampania spaniolilor - de cele mai multe ori, la fel de bună, dar la prețuri mult mai accesibile. Dacă vă place șampania, dar vreți să cheltuiți mai puțin, cava Mistinguett poate fi alegerea cea mai bună.

Vallformosa este una dintre podgoriile renumite ale Spaniei, aflată de cinci generații în proprietatea familiei Domènech. Domeniul a luat ființă în 1865, în Vilobí del Penedès, la sud de Barcelona, în inima apelațiunii Cava D.O. Este o zonă premium, cu caracteristici unice pentru cultivarea soiurilor din care se produc cele mai bune cave. 

Numele familiei a fost menționat pentru prima dată în secolul al X-lea, iar în 1865, Don Francisco Jose Domènech planta primele vii. După ce, la sfârșitul anilor 1880, filoxera a distrus aproape toate viile din Spania, Vallformosa a fost printre primele podgorii care a plantat vițe necontaminate. La sfârșitul anilor 1930, Războiul Civil a distrus o bună parte din podgorie. În 1940, când familia a reconstruit proprietatea, Don Jose Domènech Torne, fiul lui Don Francisco, a produs primele trei sticle de Cava Vallformosa. Urmașii îi continuă pasiunea, fiind la fel de convinși că ”sufletul vinului se află în pământ și în rădăcinile familiei.”

2 alte produse din aceeași categorie:

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:

Cele mai vândute

mai mult

Produse noi

mai mult