Château Pontet-Canet Pauillac 5eme Grand Cru Classé 2008

Château Pontet-Canet Pauillac 5eme Grand Cru Classé 2008

96 Puncte Parker:

”Candidat la titlul de ”vinul anului”, Pontet-Canet 2008 etalează o culoare purpurie opacă și arome copioase de afine dulci, mure și coacăze negre, împletite cu note de lemn de creion, fum subtil de barbeque și o adiere de pământ de pădure. Corpolent, de o bogăție și textură fabuloase și o prospețime uluitoare. Dați-i 5-8 ani în pivniță și beți-l în următorii 30 de ani. Bravo!”

790,00 lei

Adaugă în coş

Trimite unui prieten

Pauillac 5eme Grand Cru Classé 2008

Pauillac 5eme Grand Cru Classé 2008

”Candidat la titlul de ”vinul anului”, Pontet-Canet 2008 etalează o culoare purpurie opacă și arome copioase de afine dulci, mure și coacăze negre, împletite cu note de lemn de creion, fum subtil de barbeque și o adiere de pământ de pădure. Corpolent, de o bogăție și textură fabuloase și o prospețime uluitoare. Dați-i 5-8 ani în pivniță și beți-l în următorii 30 de ani. Bravo!”

Destinatar(i) :

* Câmpuri obligatorii

Mai multe informații

Château Pontet-Canet - AOC Pauillac 5eme Grand Cru Classé 2008

Perioada optimă de consum: 2016-2046

Producător: Château Pontet-Canet - Pauillac, Bordeaux

Oenolog: Jean-Michel Comme

Proprietar: familia Tesseron

Soi: 65% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot, 4% Cabernet Franc, 1% Petit Verdot - struguri din vii cultivate organic și biodinamic

Culoare: roșu-purpuriu foarte intens

Miros: extraordinar de complex, cu parfum de fructe de pădure roșii și negre, o tușă de stejar și adieri florale.  

Gust: de o eleganță rasată, cu atac puternic și, totuși, reținut; structura tanică generoasă, completată de un rafinament și o precizie deosebite, tanini suculenți și aciditate vibrantă

Recomandări gastronomice: tartine cu Jamon de Serrano, rață caramelizată, mistreț, medalion de vită, tocană de pasăre, brânzeturi maturate, desert de pere sau smochine cu vin roșu

Alcool: 13%

Temperatura de servire: 16-18°C

Maturat 15-20 luni în baricuri 60% noi și 40% la a doua folosire.

96 Puncte Parker: ”Candidat la titlul de ”vinul anului”, Pontet-Canet 2008 etalează o culoare purpurie opacă și arome copioase de afine dulci, mure și coacăze negre, împletite cu note de lemn de creion, fum subtil de barbeque și o adiere de pământ de pădure. Corpolent, de o bogăție și textură fabuloase și o prospețime uluitoare. Dați-i 5-8 ani în pivniță și beți-l în următorii 30 de ani. Bravo!”

96 Puncte Jeb Dunnuck: ”Pontet-Canet 2008 este, indiscutabil, una dintre nestematele anului de recoltă. Stilul său concentrat, profund și puternic îmi amintește de ediția 2005. Acest Pauillac încă tânăr, corpolent și pur etalează arome frumoase de fructe negre, grafit, o mineralitate evidentă și clasicele note de creion. Jos pălăria, Alfred Tesseron, pentru încă un vin minunat care se alătură celor mai bune vinuri ale anului.”  

***

Château Pontet-Canet este, după mulți, cel mai popular și cel mai căutat vin din Bordeaux. Acest succes se datorează actualului proprietar, Alfred Tesseron, renumit pentru coniacul de lux cu același nume. Mâna lui dreaptă este Jean-Michel Comme, iar oenolog-consultant este binecunoscutul Michel Rolland. Cele 78 ha sunt plantate cu 62% Cabernet Sauvignon, 32% Merlot, 4% Cabernet Franc și 2% Petit Verdot. Solul este format din pietriș, argilă și calcar.

Ca majoritatea proprietăților din Bordeaux, domeniul și-a luat numele de la primul său proprietar atestat documentar, în 1725, Jean-François Pontet. Moștenitorii lui au cumpărat, la un moment dat, o vie din faimoasa zonă Canet, întregind astfel numele proprietății și dând naștere celei mai mari proprietăți din întregul Médoc, învecinată cu cu renumitul Mouton Rothschild.

Lucru rar în Médoc, de-a lungul a trei secole, doar trei familii au stăpânit Pontet-Canet. Cumpărat de întemeietorul unei adevărate dinastii de transportatori maritimi, Herman Cruse, în 1865, după ce, în 1855, fusese clasificat 5ème Grand Cru Classé, el a rămas în proprietatea familiei timp de 110 ani, până în 1975, când a fost cumpărat de Guy Tesseron, proprietar, de asemenea, al Château Lafon-Rochet din Saint-Estephe. Odată cu el, domeniul care a îmbuteliat vin pentru prima dată cu doar doi ani înainte, a intrat într-o nouă eră: viile au fost replantate, iar în 2010 Pontet-Canet a devenit primul mare producător din Bordeaux certificat organic și biodinamic. În vii, se folosesc cei 20 de cai ai domeniului, pentru că, spre deosebire de tractoare, ei nu calcă niciodată în același loc și, astfel, aerisesc pământul în mai multe locuri diferite. Acest exemplu a fost urmat de alte mari châteaux-uri precum Latour, Margaux sau Clinet.

De altfel, Tesseron, adept al intervenției minime în cramă, are o filosofie aparte: ”Eu nu sunt oenolog. Membrii echipei mele nu sunt, nici ei, oenologi. Cum cea mai mare parte a muncii se desfășoară în vie, noi suntem viticultori. Succesul și realizările noastre sunt rezultatul eforturilor făcute în vie, nu în cramă. Pînă la urmă, scopul nostru este să producem vinuri unice, făcute pentru a fi băute, nu doar degustate.”

Odată cu viticultura sustenabilă, Pontet-Canet a trecut și la vinificarea separată a parcelelor. Apoi, din 2010, Tesseron a început să utilizeze tancurile de beton în formă de ou folosite mai întâi de Michel Chapoutier, în Ron. Totodată, el a început să experimenteze tehnici noi de maturare, dorind să înlocuiască o parte din butoaiele de stejar cu străvechile amfore.

E normal ca rezultatul acestor strădanii să se reflecte în piață - cu toate că sunt 5ème Grand Cru Classé, vinurile de la Pontet-Canet le egalează în calitate pe cele 2ème Grand Cru Classé și, câteodată, chiar pe cele 1er Grand Cru Classé, continuând tradiția de excelență a acestei proprietăți legendare.




30 alte produse din aceeași categorie:

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:

De la același producător

Produse noi

mai mult

Oferte speciale

Toate promoțiile

Wishlist

Nici un produs