Masseto 2016

Masseto 2016

100 Puncte Suckling |100 Puncte Parker:

”Este pentru prima oară când un vin italian ia 100 de puncte în doi ani de recoltă succesivi. Masseto 2016 este o furtună de emoții, dar reușește să le țină perfect sub control. La fel ca ediția 2015, avem de-a face cu un vin impecabil de cea mai înaltă clasă. Primul lucru pe care îl veți remarca este consistența și concentrația fructului care are un impact imediat asupra tuturor simțurilor.”

3 850 lei

Adaugă în coş

Trimite unui prieten

2016

2016

”Este pentru prima oară când un vin italian ia 100 de puncte în doi ani de recoltă succesivi. Masseto 2016 este o furtună de emoții, dar reușește să le țină perfect sub control. La fel ca ediția 2015, avem de-a face cu un vin impecabil de cea mai înaltă clasă. Primul lucru pe care îl veți remarca este consistența și concentrația fructului care are un impact imediat asupra tuturor simțurilor.”

Destinatar(i) :

* Câmpuri obligatorii

Mai multe informații

Masseto 2016

Producător: Masseto - Toscana Maremma (Super Toscan)

Proprietar: Marchesi de' Frescobaldi

Oenolog: Axel Heinz

Oenolog consultant: Michel Roland

Soi: Merlot - struguri cultivați pe 7 ha de pe coama dealului Masseto și culeși manual, în lăzi de 15 kg, după care sunt selectați manual, bob cu bob, înainte și după dezciorchinare

Culoare: roșu-purpuriu intens   

Miros: arome intense de fructe negre coapte, împletite cu note subtile de cacao și condimente

Gust: structura bogată și densă a taninilor copți și mătăsoși este echilibrată de o notă fructată senzuală, vibrantă și de aciditatea vioaie care menține curat și plin sfârșitul lung

Recomandări gastronomice: friptură, grătar sau tocană de vițel, vită, miel

Alcool: 15%

Temperatura de servire: 16-18°C

Perioada optimă de consum: 2022-2050

Număr de sticle produse: 32.000

Au fost vinificate șase loturi diferite. Ciorchinii au fost culeși manual în lăzi de 15 kg, fiind apoi evaluați și selectați manual înainte și după dezciorchinare. A urmat o presare ușoară. Strugurii de pe fiecare lot au fost vinificați separat. Fermentația s-a făcut loc în tancuri de oțel și în cuve de lemn și e urmată de macerare timp de 15-20 zile, la temperaturi de 25°-30°C. Fermentația malolactică a început în baricuri de stejar 100% noi, vinurile fiind ținute separat în primele 12 luni de maturare. Apoi, ele au fost asamblate și reintroduse în baric pentru alte 12 luni. După îmbuteliere, vinul a fost învechit la sticlă timp de un an, înainte de a fi pus pe piață.

Descrierea lui Axel Heinz: ”2016 este un an-școală pentru Masseto, cu clima tipică coastei toscane care a avut parte de secetă și soare în perioada de creștere a strugurilor, cu soare abundent și cantitatea potrivită de ploaie pentru o maturitate perfectă. 2016 are o culoare deosebit de intensă și tânără, arome intense de fructe negre coapte, împletite cu note subtile de cacao și condimente. Pe palatin, structura bogată și densă a taninilor copți și mătăsoși este echilibrată de o notă fructată senzuală, vibrantă și de aciditatea vioaie care menține curat și plin sfârșitul lung.”

100 Puncte Parker: ”Este pentru prima oară când un vin italian ia 100 de puncte în doi ani de recoltă succesivi. Masseto 2016 este o furtună de emoții, dar reușește să le țină perfect sub control. La fel ca ediția 2015, avem de-a face cu un vin impecabil de cea mai înaltă clasă. El continuă șirul de succese care au adus Italia în eșalonul fruntaș al vinului mondial. Primul lucru pe care îl veți remarca este consistența și concentrația fructului care are un impact imediat asupra tuturor simțurilor, din punct de vedere al aspectului, aromei și senzației gustative. Nu ai cum să exagerezi puterea absolută și bogăția acestei ediții iconice a celui mai mare Merlot italian. În ciuda greutății, acest Masseto rămâne delicat și plin de grație. Veți avea o perspectivă mai bună pe măsură ce vinul se deschide în pahar și își dezvăluie straturile mai profunde care nu se simt la primul miros: fructe negre, condimente, tutun dulce și cireșe negre. Fructul este foarte compact, cu o focalizare de laser. Am degustat împreună edițiile 2015 și 2016 pentru a le compara, iar ulterior , după aproximativ o lună, am gustat numai ediția 2016, pentru a-mi verifica impresiile. Aceste două ediții sunt doi gemeni identici – două vinuri perfecte.”

100 Puncte James Suckling: ”Vinul este atât de solid și puternic, cu o densitate verticală incredibilă încât se tot plimbă în sus și în jos pe palat. Compact și dens, cu tanini blânzi și polisați care sunt puternici, dar rafinați. Super concentrat și, totuși, agil și energic. Este un vin care are nevoie de timp pentru a se desăvârși și a-și armoniza toate componentele uluitoare. Îmi amintește de legendarul 2001. Încercați-l după 2023.”

100 Puncte Jeb Dunnuck

Ediția 2015 - Descrierea lui Axel Heinz: ”Un Masseto clasic, cu un echilibru perfect între expresia aromatică de o mare prospețime, matură, dar complexă și o calitate rară a taninilor ampli, mătăsoși și netezi. Vinul reflectă o recoltă obișnuită, combinată cu temperatura ideală din timpul recoltării. Culoarea închisă și intensă este urmată de arome puternice, cu aluzii de fructe roșii de pădure perfect coapte și note picante, balsamice și de cacao. În gură, vinul devine senzual și bogat, cu o mare densitate și tanini ampli și perfect netezi. Notele fructate sunt subliniate de prezența subtilă a stejarului, iar finalul este proaspăt și vioi, cu note pronunțate de cacao.”

                  - 100 Puncte Parker: ”Punerea pe piață a acestui vin are loc într-un moment foarte fericit pentru brandul Masseto. Fantasticul Masseto 2015 iese pe piață odată cu încheierea lucrărilor la noua cramă Masseto. Se spune că, în viitor, Masseto s-ar putea să producă aici și alte vinuri, așa că nu putem exclude ideea unei viitoare extinderi de portofoliu. Via Masseto are acum 7 ha (împărțite în loturi), iar vițele au între 30 și 40 de ani. Vinul are o tramă senzorială  copleșitoare care este transmisă prin bogăția buchetului și taninii solizi. Niciun element al acestui vin nu trece neobservat. Toate componentele lui se îmbină cu precizia unei mașinării bine unse. Ediția 2015 este caracterizată de un grad de exuberanță pură care a definit și edițiile 2004 și 2007. În același timp, ea are la fel de multă forță și este la fel de directă și liniară ca ediția 2010. Masseto 2015 ia tot ce e mai bun din aceste ediții și le concentrează în acest vin unic, spectaculos.”

Ediția 2013 - 97 Puncte Parker: ”Masseto 2013 este o fotografie glorioasă a Toscanei. Ea captează un moment inspirat și păstrează un echilibru impresionant între putere și eleganță. La degustarea de anul trecut, am remarcat bogăția texturală fermă și precizia cristalină a aromelor. Datorită celor 12 luni în plus de învechire la sticlă, această impresie este și mai constantă și concretă. Focalizarea există, dar, totodată, vinul a mai câștigat în corpolență și a dobândit mai multă catifelare, în special la gust. Vinul își poartă pedigree-ul cu mândrie, dar, cel mai important, el oferă echilibrul și integrarea necesare pentru o îmbătrânire lungă și sănătoasă. Ediția 2013 calcă pe urmele impecabilelor ediții 2006 și 2010, în ceea ce privește potențialul de păstrare. Este, în mod clar, un vin care ar trebui să-i intereseze pe colecționari.”

Ediția 2012 - 99 Puncte James Suckling: ”Fantastice arome de lavandă, rozmarin, violete și stafide. Corp plin, o minunată concentrare a fructului, dar cu o energie tensionată și nervoasă. Se simte lemnul tânăr, dar el va fi integrat și cizelat. Dați-i trei sau patru ani. Are magia pură a Merlot-ului. 2011 a fost un vin perfect, iar acesta nu este foarte diferit.”         

Deși a fost produs pentru prima dată în 1986, Masseto a fost rapid încoronat drept ”Château Pétrus”-ul italian. La fel ca echivalentul său francez, este unul dintre marile vinuri ale lumii, cu o personalitate extraordinară și complexă, în care structura remarcabilă este întotdeauna însoțită de o eleganță specială. Fiecare ediție își are propria identitate izvorâtă din infinitele variațiuni ale climatului: o nobilă opulență în 2001, structură tanică densă în 1988 sau o mare eleganță în 2007... Astfel, fiecare ediție este unică, făcând, totodată, parte din întreg. Masseto este ilustrarea perfectă a conlucrării dintre terroir, climă și talentul uman pentru a crea o operă cu valoare eternă.

30 alte produse din aceeași categorie:

Băuturi de la același producător

Produse noi

mai mult

Oferte speciale

Toate promoțiile

Wishlist

Nici un produs