Lucien Crochet Sancerre 2023
Perioada optimă de consum: 2024 - 2028
Producător: Domaine Lucien Crochet - Sancerre, Valea Loarei
Soi: Sauvignon Blanc - struguri culeși manual și nedezciorchinați, de pe mai multe loturi cu sol calcaros ale domeniului
Culoare: galben-pai strălucitor
Miros: arome intense de citricel - ămâie, lime, fructe tropicale, nuanțe florale delicate, o ușoară mineralitate
Gust: proaspăt și echilibrat, cu o aciditate vibrantă, note de fructe proaspete, mere verzi, iarbă cosită, final lung, cu accente subtile de ierburi
Recomandări gastronomice: ca aperitiv sau cu pește de apă dulce, salate cu brânzeturi de capră sau preparate asiatice pe bază de pește
Alcool: 13%
Temperatura de servire: 9-10°C
Din 1989, la Crochet se folosesc numai îngrășăminte organice.
Producător
”Lucien Crochet a fost multă vreme referința calitativă pentru vinurile din Sancerre, ceea ce explică prezența puternică a vinurilor domeniului în meniurile de vin ale marilor restaurante din Franța. Nivelul domeniului s-a menținut la fel de sus și după ce Lucien i-a predat ștacheta fiului său Gilles. Dealurile din Chêne Marchand de pe teritoriul comunei Bué, unde familia Crochet are o minunată parcelă de cinci hectare, dau niște Sancerre-uri albe de o finețe extraordinară (așteptați doi ani), în timp ce La Croix du Roy conferă Pinot Noir-ului un gust de o noblețe unică în Sancerre.”, La Revue du Vin de France
Viile de la Lucien Crochet ocupă 35 ha, dintre care 26 sunt plantate cu Sauvignon Blanc, iar 9 cu Pinot Noir, pentru vinurile roșii și rosé. Majoritatea viilor sunt în comuna Bué, cu câteva loturi situate în Sancerre, Crézancy și Vinon. Aflându-se la 230-280 m altitudine, ele permit ca strugurii să fie culeși la maturitate optimă. Domeniul Crochet se află în proprietatea familiei de câteva generații. Ambii bunici ai lui Gilles Crochet au fost producători de vin. Dintre ei, Lucien Picard a fost, la începutul anilor 1950, pionierul îmbutelierii vinurilor din Sancerre, pentru a le putea vinde la Paris. Tatăl lui Gilles, Lucien Crochet este cel care a unit proprietățile celor doi bunici și a ajuns să fie figura emblematică a Sancerre-ului. El a fost nu doar un foarte bun producător, ci și un negustor abil care a reușit să devină furnizorul celor mai bune restaurante din Paris. Ulterior, tot el a trecut și la export. Astăzi, tradiția este continuată cu succes de Gilles și de soția sa Laurence.