Torbreck Vintners "The Gask" (Shiraz) Eden Valley 2021
Perioada optimă de consum: 2023 - 2043
Producător: Torbreck Vitners – Eden Valley, Australia
Proprietar: Peter Kight, proprietarul cramei Quivira din Dry Creek Valley, Sonoma County, California
Enolog: Ian Hongell
Soi: 100% Shiraz
Culoare: violet intens, cu margine granat
Miros: aromele de fructe albastre și roșii, precum dude, coacăze negre, afine și merișoare, îmbinate cu note secundare de granit, eucalipt, camfor și lemn de santal.
Gust: taninurile fine și fructe proaspete sunt bine echilibrate, cu o tensiune elegantă care sugerează un mare potențial de învechire
Recomandări gastronomice: preparate mexicane picante sau BBQ texan
Alcool: 15%
pH: 3.64
Aciditate: 5.71 g/L
Temperatura de servire: 16°C
18 luni de maturare în butoaie franțuzești de stejar de a doua umplere, cu finalizarea lentă a fermentației malolactice direct în butoi.
96+ Puncte Parker: „The Gask 2021 este un Shiraz 100% din Eden Valley, cu un caracter profund și întunecat. Aromele dominante sunt de fructe albastre, ce se combină cu o textură robustă și taninuri intense și savuroase. Notele includ ceai negru, rășină, tutun, piper negru, mure și coacăze negre. Este un vin impresionant, elegant și plin de corp, echilibrând puterea și rafinamentul. Recomandat pentru consum între 2023 și 2043.”
Producător
Torbreck Vitners s-a născut din dorința de a crea un domeniu care să ajungă în topul ierarhiei mondiale. Viziunea fondatorului Dave Powell, cel care a înființat Torbreck în 1994, a fost de a aduce un omagiu viilor din Barossa, vale care reunește unele dintre cele mai vechi vițe de pe planetă. El a pornit aventura Torbreck după ce a lucrat câțiva ani la renumita cramă Rockford. Numele i l-a pus după o pădure din Scoția, unde a lucrat ca tăietor de bușteni. A început prin a căuta surse unice de Shiraz, Grenache, Mourvèdre (Mataro) și Viognier. În cei 19 ani cât a lucrat la Torbreck, Dave Powell a strâns în jurul lui un număr impresionant de viticultori din Barossa, pe care i-a ajutat să resusciteze câteva dintre cele mai vechi vii din lume.
La sfârșitul anului 2002, crama a fost vândută omului de afaceri australian Jack Cowin, iar Powell a continuat să lucreze ca oenolog și managing director. În 2008, Torbreck Vitners a fost cumpărată de Peter Kite, proprietar, de asemenea, al Quivira Winery din Sonoma. Dave Powell a părăsit crama în 2013, iar din 2016, oenolog-șef și director general este Ian Hongel. Împreună cu viticultorul Nigel Breischke, el a rămas fidel angajamentului tradițional al Torbreck față de viile cu vițe vechi și clone tradiționale, introducând practicile viticulturii sustenabile în toate viile.
Primul succes al cramei l-a reprezentat Ranrig 1996, care a fost pus pe piață în 1997, iar o recenzie pozitivă din numărul din iunie 1999 al Wine Advocate, a stârnit imediat interesul colecționarilor internaționali.
Cunoscută inițial datorită vinurile roșii, în anii din urmă Torbreck este tot mai apreciată pentru vinurile sale albe produse din soiurile Viognier, Marsanne și Roussanne.
Datorită unicității lor, vinurile Torbreck sunt astăzi exportate în peste 50 de țări.