Livrare GRATUITĂ prin curier în toată ţara la comenzi mai mari de 200 lei. 20 lei pentru comenzi mai mici de 200 lei.
Comenzi urgente: Cluj-Napoca - 300 lei (Tel: 0731 309 300) Bucureşti - 500 lei (Tel: 0720 056 116) Timişoara - 300 lei (Tel: 0771 154 786)
Am actualizat platforma.
Avem rugămintea să resetați parola contului Dvs.

Contul meu

Creează cont

Château Margaux
Margaux Premier Grand Cru Classé 2008

97 Puncte Jeb Dunnuck:”Unul dintre cele mai bune vinuri ale anului, Château Margaux 2008 este de o frumusețe rară și are tot ce ai putea aștepta de la un vin. Nas colosal de coacăze, condimente asiatice, flori uscate și tămâie. Pe palatin, corp mediu spre plin, cu arome pure, tanini copți și sfârșit superb. Un vin elegant, regesc și incredibil de clasic care poate fi băut și azi, dar și peste 20-30 de ani.”

În stoc

2,720.00 lei

De la 92.48 lei / Luna

Cantitate:

Trimite unui prieten
  

Château Margaux Premier Grand Cru Classé 2008
Perioada optimă de consum: 2011-2041

Producător: Château Margaux - AOC Margaux, Médoc

Soi: 87% Cabernet Sauvignon, 10% Merlot, 1,5% Cabernet Franc, 1,5% Petit Verdot

Culoare: roșu-granat închis   

Miros: foarte fin și curat, cu parfum colosal de de coacăze, condimente asiatice, flori uscate și tămâie

Gust: elegant, profund, dens și bogat, cu corp mediu spre plin, arome pure, tanini copți, textură fină și sfârșit superb

Recomandări gastronomice: mezeluri, carne roșie, vânat, brâzeturi aromate

Alcool: 13%

Temperatura de servire: 15,5-17°C
Primul vin al domeniului reprezintă numai 36% din recoltă (31% la îmbuteliere, după ce și-a pierdut drojdiile).

97 Puncte Jeb Dunnuck: ”Unul dintre cele mai bune vinuri ale anului, Château Margaux 2008 este de o frumusețe rară și are tot ce ai putea aștepta de la un vin. Nas colosal de coacăze, condimente asiatice, flori uscate și tămâie. Pe palatin, corp mediu spre plin, cu arome pure, tanini copți și sfârșit superb. Un vin elegant, regesc și incredibil de clasic care poate fi băut și azi, dar și peste 20-30 de ani.”
96 Puncte Decanter
94 Puncte Parker

Producător

Un domeniu și un vin sinonime cu excelența vinului din Bordeaux. Un nume pe care toți iubitorii vinului îl pronunță cu respect, sperând să guste măcar o dată rodul unui terroir cu adevărat unic. Pentru cei mai hâtri, la reputația casei contribuie și povestea dulce-amară care face ca Château Margaux 1787 să fie cea mai scumpă sticlă de vin spartă vreodată. O spunem și noi: comerciantul New-Yorkez de vinuri William Sokolin primise în consignație o sticlă de Château Margaux 1787 pe care încercase s-o vândă cu $500.000, dar nu găsise amatori. Valoarea exorbitantă se datora faptului că sticla respectivă ar fi provenit din legendara colecție a celui de-al treilea președinte american, Thomas Jefferson, fiind descoperită în 1985, după demolarea unui perete al unei pivnițe din Paris. Într-o seară din aprilie 1989, Sokolin tocmai ajunsese la un eveniment exclusivist dedicat vinurilor din Bordeaux, la restaurantul Four Seasons din Manhattan, când a realizat că învitați de onoare erau proprietarii renumitului Château Margaux. S-a gândit imediat că acela ar fi momentul ideal pentru a arăta celebra sticlă. A luat un taxi, s-a întors cu comoara și a început s-o arate celor prezenți. N-a durat mult până s-a împiedicat de colțul unui gheridon și a scăpat sticla care nu s-a făcut cioburi, ci s-a ales doar cu două găuri, suficiente pentru a lăsa licoarea să se scurgă pe covor și apoi pe masa garderobei. Chiar dacă cei care, totuși, l-au gustat au spus că vinul era de nebăut, Sokolin a fost scutit de un atac de cord, căci sticla fusese asigurată pentru suma de $225.000… Dincolo de trivialități, Château Margaux este una dintre cele mai reputate proprietăți de pe malul stâng al Garonne-ului. Menționat încă din secolul al XII-lea, castelul fortificat La Mothe de Margaux din Médoc era deja recunoscut, în secolul al XV-lea, pentru vinurile sale numite ”Margou” sau ”Margous”. Dar producția de vin devine cu adevărat importantă în secolul următor, odată cu sosirea familiei Lestonnac care a extins suprafața cultivată cu viță de vie. A urmat o serie de proprietari descendenți în linie relativ directă, feminină ai acestei familii, inclusiv un mariaj, în 1654, cu un membru al familiei Pontac de la Château Haut-Brion, ceea ce avea să joace un rol crucial în includerea Château Margaux între cele patru Premier Grand Cru Classé-uri inițiale, în clasificarea din 1855. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Château Margaux se întindea pe 265 ha, o treime din teren fiind dedicat viilor. Situația a rămas neschimbată până în ziua de azi. Într-o vreme în care englezii și olandezii beau cantități considerabile de ”claret”, Château Margaux devine un reper pentru arta facerii vinului, iar ierarhia cru-urilor din Bordeaux, prinde contur. Secolul al XVIII-lea este Secolul de Aur pentru Margaux. În 1705, London Gazette anunța prima licitație de premier cru-uri: 230 de butoaie de ”Margose”! Ediția 1771 a fost primul ”claret” care apărea într-un Catalog Christie’s. Apoi, în 1801, intră în scenă Bertrand Douat, Marchiz de Colonilla. El decide că reputația vinului de Margaux merită un castel pe măsură. În consecință, el dărâmă vechia construcție și construiește castelul extraordinar de azi. Capodoperă a arhitectului bordelez Louis Combes, castelul este un exemplu rar de stil neo-palladian în Franța, etichetat drept ”Versailles-ul Médoc-ului.” Copiii Marchizului de Colonilla nu au fost interesați de proprietate, așa că, în 1830, o vând lui Alexandre Aguado, primul bancher care devine proprietar al unui mare château bordelez. În 1879,Emily Macdonnel, soția scoțiană a fiului lui Aguado, vinde castelul Contelului Pillet-Will. Era unmoment dificil pentru Médoc, care se confrunta atât cu o mare recesiune mondială cât și cu mai multe boli ale solului. Apoi, în 1950, domeniul intră în proprietatea familiei Ginestet. Tatăl, Fernand Ginestet, făcuse avere din comerțul cu vinul. O nouă eră pentru Margaux începe în 1977, când intră în proprietatea lui André Mentzelopoulos, un antreprenor de succes, originar din Grecia. El a fost atras de coloanele monumentale ale peristilului castelului care-i aminteau de Grecia sa natală și și-a asumat imediat investițiile majore necesare pentru ca Margaux să-și recapete locul de frunte. Energia și viziunea sa clară au redat vinului calitatea proverbială, iar domeniului, reputația binemeritată, convingându-i chiar și pe cei mai sceptici de bunele sale intenții. El avea să moară după doar trei ani, dar, din fericire, fiica sa Corinne a decis să-i continue munca. Alături de renumitul oenolog Émile Peynaud, ea și-a cultivat pasiunea pentru Margaux, chiar dacă nu avea o educație de specialitate. După dispariția lui Peynaud, ea s-a înconjurat de alți specialiști de prima-mână, începând cu talentatul oenolog Paul Pontallier care avea să producă câteva vinuri legendare. El s-a retras în 2015, cu câteva luni înainte de moartea sa prematură, la doar 59 de ani. Din 2016, director tehnic al Château Margaux este Sebastien Vergne. După 30 de ani, Corinne continuă să scrie o frumoasă poveste de succes. Din 2012, o are alături pe fiica sa Alexandra, iar din  2020, i s-a alăturat și fiul său Alexis.

Specificații

Punctaje/Medalii 97 Puncte Jeb Dunnuck
An 2008
Țara Franţa
Vinificare Sec
Culoare Roşu
Soi Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Petit Verdot
Alcool 13%

Reviewuri

Produsul nu are niciun review. Pentru a scrie un review, te rog sa te autentifici.

Margaux Premier Grand Cru Classé 2008
Margaux Premier Grand Cru Classé 2008
2,720.00 lei

Cantitate:

De la același producător
Margaux Premier Grand Cru Classé 2017
Château Margaux Margaux Premier Grand Cru Classé 2017
2,720.00 lei
99 Puncte James Suckling:"Maturitate fenolică și ...

Citește mai mult
Non Confunditur Super Tuscan 2019
Argiano Non Confunditur Super Tuscan 2019
94+ Puncte Luca Gardini/The Wine Killer:"Numit de echipa de la Argiano "baby ...

Citește mai mult
Puglia Pack
Puglia Pack
Montemajor ”Maravento” Vendemmia Ta...
580.00 lei
522.00 lei

Citește mai mult
toate promoțiile

© 2021 Copyright WinePoint