Château Angélus 1er Grand Cru Classé A 2016
Perioada optimă de consum: 2024-2065
Producător: Château Angélus - Saint-Émilion
Soi: 60% Merlot, 40% Cabernet Franc - vițe vechi de 60-80 ani
Culoare: roșu-granat profund
Miros: parfum subtil și profund de mure, pământ ud și tutun dulce, cu aluzii de condimente
Gust: incredibil de vertical și de lung, corpolent, deosebit de profund, cu tanini fermi și puternici, dar polisați și echilibrați și sfârșit incredibil
Recomandări gastronomice: preparate din carne roșie (vițel, porc, vită, miel, vânat), rață și pui la grătar sau fripte, preparate asiatice, ton, ciuperci, paste și brânzeturi maturate
Alcool: 14,5%
Temperatura de servire: 15-18°C
100 Puncte Wine Enthusiast: ”Un vin opulent, parfumat, cu tanini denși și straturi intense de prune negre și condimente. Pe palatin, are structură fermă, dar pe care o relaxează tonurile bogate de fructe negre și pe care o rafinează nucleul solid, sec. Beți-l din 2025 încolo.”
99 Puncte James Suckling: ”Arome subtile și profunde de mure, pământ ud și tutun dulce. De asemenea, aluzii de condimente. Corpolent și deosebit de profund. Incredibil de vertical și de lung. Exact ca și când ai privi într-o fântână. Tanini fermi și puternici, dar polisați și echilibrați. Persistă minute în șir. Unul dintre cele mai bune făcute vreodată. Încercați-l după 2025.”
98+ Puncte Parker: ”De culoare roșu-granat profund, Angélus 2016 erupe din pahar cu note puternice de plăcintă cu mure, cireșe negre coapte și prune negre zemoase cu un substrat de anason stelat, petale de trandafir, mentă piperată, lemn de creion ascuțit și fum de lemne plus o adiere de condimente. Pe palatin, este decadență pură. Cu corp mediu spre plin, opulent și plin de fruct, acest vin nu este deloc greoi - dimpotrivă, strălucește de prospețime și vivacitate, conferind o calitate eterică acestei opulențe și forțe, frumos învăluite de tanini catifelați și încheindu-se cu un postgust de o lungime epică. Generozitatea, stratificarea și catifelarea fac ca el să fie DELICIOS și acum, dar vă sugerez să mai așteptați 3 - 5 ani până când va începe adevăratul foc de artificii.”
Ediția 2015 - 99 Puncte James Suckling: ”Un vin mare, cu o concentrație și o bogăție superbe. Cu toate acestea, este foarte vioi și rafinat. Condimente, afine, scorțișoară și flori uscate. Corpolent și rafinat, cu tanini maturi. Postgust foarte lung. Rafinamentul taninilor este extraordinar. Armonios. Ca o esență. Are nevoie de mai mulți ani ca să se deschidă.”
- 97 Puncte Parker: ”Angélus 2015 are o culoare grenat-purpuriu închis și arome puternic ce de coacăze roșii zdrobite, prune calde și așchii de creion, cu aluzii de tămâie, salvie, violete și tutun. Corpolent, foarte rafinat și intens, dar, totodată, extraordinar de delicat și de o prospețime minunată, are tanini copți dar fermi și foarte fin granulați și un sfârșit incredibil de lung și parfumat. Foarte parfumat și de o catifelare cuceritoare, acest Angélus este cu adevărat seducător!”
Producător
Château Angélus, unul dintre cei mai apreciați producători din Saint-Emilion, a devenit 1er Grand Cru Classé la reclasificarea din 1996 a Saint-Émilion-ului. Contele Maurice de Boüard, străbunicul actualului proprietar, a cumpărat domeniul în 1921. După cel de-al doilea război mondial, fii săi au unit cealaltă proprietate a familiei, Château Mazerat, cu Château Angélus, sub numele celei din urmă. În 1985, domeniul de 23,4 ha a fost preluat de Hubert de Boüard de Laforest și de verișorul său Jean-Bernard Grenie care l-au dus la rangul și faima sa actuală. Iubitor al Burgundiei și adept al viticulturii organice, Hubert de Boüard produce azi unul dintre cele mai renumite vinuri roșii din întreaga lume.