Domaine Dugat-Py Gevrey-Chambertin Cuvée ”Cœur de Roy” 2018
Perioada optimă de consum: 2028 - 2058
Producător: Domaine Dugat-Py - Côte de Nuits, AOP Gevrey-Chambertin
Soi: 100% Pinot Noir - vițe vechi de 50-99 ani, dintre care, o parcelă plantată în 1910; sol argilo-calcaros, viticultură Bio din 1999
Culoare: roșu-rubiniu strălucitor
Miros: buchet profund de bujori, fructe sălbatice, cireșe și pământ argilos
Gust: corpolent, stratificat și multidimensional, având o textură serioasă și amplitudine la mijlocul evoluției pe palatin; musculos și concentrat, este desăvârșit, cu aciditate vioaie și tanini abundenți dar rafinați și sfârșit lung, persistent
Recomandări gastronomice: preparate sățioase din miel, vită (bœuf bourguignon), coq au vin, piept de rață, piept de pui, brânzeturi maturate
Alcool: 13,5%
Temperatura de servire: 14-16°C
Număr de sticle produse: 4500 - 5100
Vinificare tradițională. Maturat 16-18 luni în butoaie de stejar 50% noi. Nefiltrat.
Vinul poate fi băut și tânăr, după ce a stat câteva ore în decantor.
94 Puncte Decanter: ”Loïc Dugat-Py combină struguri din trei lieux-dits (locuri numite) - Les Epointures, Combes du Dessus și Les Marchais - pentru a produce un Gevrey-Chambertin uluitor, din vițe vechi. Floral, dens și intens colorat, are 50% struguri nedesciorchinați și tot atât lemn nou, arome de violete și anason, tanini suculenți și note intense de afine și cireșe negre. Nu e ieftin, dar este la fel de bun ca multe Premier Cru-uri.”
93 Puncte Parker: ”Emanând un buchet profund de bujori, fructe sălbatice, cireșe și pământ argilos, Gevrey-Chambertin Coeur du Roy 2018 este corpolent, stratificat și multidimensional, având o textură serioasă și amplitudine la mijlocul evoluției pe palatin. Musculos și concentrat, este desăvârșit, cu aciditate vioaie și tanini abundenți dar rafinați. După ce l-am gustat din butoi, am spus că acest Dugat-Py emblematic de Gevrey poate fi considerat un ”baby Charmes-Chambertin”. Afirmația e valabilă și după cel-am băut din sticlă.
Loïc Dugat-Py a fost din nou printre cei care au cules devreme în Côte de Nuits, începând recoltarea din Charmes-Chambertin în 9 septembrie cu o echipă de 60 de oameni. Ca și mie, îi este greu să aleagă dintre vinurile lui din 2018 - care se numără printre cele mai de succes vinuri ale acestui an și pe care le-am băut din nou împreună, din sticlă. Merită să repet că stilul Dugat-Py a evoluat semnificativ în ultimii ani: randament mic, vițe vechi și selecții masale cu boabe mici - toate acestea înseamnă că vinurile sunt, în mod inevitabil, profunde, concentrate și cu potențial de învechire; dar extractivitatea nu este dusă atât de departe ca mai înainte și - așa cum am spus anul trecut - Loïc a redus de asemenea și procentul de stejar nou. Dacă, până recent, 100% butoaie noi era regula pentru toate premier și grand cru-urile - și, uneori, chiar și pentru apelațiunile comunale - procentul a scăzut mult. Alegerea pădurilor, a tratării și arderii au fost, și ele, rafinate și, cu siguranță, Dugat-Py nu a primit niciodată butoaie mai bune de la Tonnellerie François Frères. În consecință, îi încurajez încă o dată pe cititori să lase deoparte stereotipurile învechite despre stejar excesiv și extracție exagerată și să încerce vinurile de azi, pentru că avem de-a face cu sticle care se numără printre cele mai bune din oferta contemporană a Burgundiei.”
Producător
Dugat-Py este unul dintre domeniile de frunte din Gevrey-Chambertin. Primul proprietar cunoscut este Etienne Bollenot, al cărui fiu, Hugues, se naște în 1645. Tradiția viticolă a familiei continua fără întrerupere, iar Domaine Dugat ia naștere în 1923 când Jeanne Bolnot se căsătorește cu Fernand Dugat. Aproape cincizeci de ani mai târziu, în 1972, Pierre and Michèle Dugat câștigă premiul Tasse d’Or – Cel mai bun Grand Cru roșu al anului, acordat de Alexis Lechine. Apoi, în 1975, fiul lor, Bernard, face primele vinuri ce-i poartă semnătura. În 1994, numele proprietății devine Domaine Dugat-Py, prin adăugarea numelui de familie a soției lui Bernard, Jocelyne, cu care s-a căsătorit în 1979. Totodată, începe să crească și proprietatea, prin cumpărarea de noi vii din mai multe apelațiuni. Astăzi, domeniul ne propune vinuri din Chambertin Grand Cru, Mazis-Chambertin Grand Cru, Mazoyères-Chambertin Grand Cru, Charmes-Chambertin Grand Cru, Gevrey-Chambertin 1er Cru (Petite-Chapelle, Champeaux, Fonteny, Les Corbeaux, La Perrière, Lavaux Saint Jacques), Vosne-Romanée, Pommard La Levrière, Gevrey-Chambertin (Coeur de Roy, Vieilles Vignes, Evocelles), Fixin Clos de Fixey și Bourgogne cuvée Halinard. Din 1996, Loïc se alătură părinților lui și, potrivit La Revue du Vin de France, ”își impune stilul care presupune o intervenție mai mică în vinificare. Vinurile își păstrează puterea și eleganța, dar au câtigat în delicatețe. Viile sunt îngrijite precum o grădină, cu o pricepere rară și atenție la cele mai mici detalii. Proveniți din vițe vechi cu selecție masală, strugurii le conferă vinurilor o densitate unică. Vinificate fără niciun artificiu, cu o proporție importantă de struguri nedesciorchinați, ele sunt colorate, puternice, cu o amprentă extraordinară a terroir-ului și nu-și arată frumusețea decât după câțiva ani de învechire. Domeniul este certificat Bio din 2003.” Într-adevăr, degustarea unei sticle de Dugat-Py după minimum 6-8 ani vă va aminti de eleganța care a dus la renumele marilor vinuri burgunde dinainte de anii 1970 și 1980.