Champagne Drappier ”Charles de Gaulle” Brut NV
Perioada optimă de consum: 2019 - 2035
Producător: Champagne Drappier - Urville, Champagne
Soi: 80% Pinot Noir, 20% Chardonnay - viticultură sustenabilă
Culoare: galben-auriu
Miros: foarte fin, de citrice, mere, migdale și nucșoară
Gust: complexitate remarcabilă, perlaj foarte fin, corpolentă, bogată, cu miez cărnos de fruct și dozaj frumos integrat
Recomandări gastronomice: ideal cu aperitive, fazan umplut cu foie gras, salată asortată cu carne de bibilică, brânză Brie
Alcool: 12%
Dozaj: 7 g/l
Temperatura de servire: 8°C
Număr de sticle produse: 5-6.000
Vinificată prin forța gravitațională. Parțial maturată în lemn. 36 luni învechire la sticlă. Nefiltrată.
92 Puncte Parker: ”Vinul se prezintă foarte bine, emanând un buchet de fructe galbene de livadă, biscuiți calzi, fagure de miere și piersici. Pe palatin, este corpolent, bogat și învăluitor, cu miez cărnos de fruct și dozaj frumos integrat care îi conferă un profil de modă veche, gurmand, foarte potrivit, dat fiind numele pe care-l poartă.”
Producător
Casa Drappier este una dintre cele mai prestigioase din Champagne. Ea a avut onoarea ca una dintre șampaniile sale să fie aleasă de Președintele Charles de Gaulle pentru a fi servită la recepțiile sale private. În semn de omagiu, vinul, produs în cantități limitate, îi poartă astăzi numeleși continuă să fie servit la Palatul Elysée. Proprietatea călugărilor cistercieni din secolul al XII-lea păstrează încă superbele pivnițe boltite. Ea a a fost cumpărată de familia Drappier în secolul al XVII-lea, când Rémy Drappier devenea, la fel ca Nicolas Ruinart, negustor de haine la Reims. Nepotul său, Nicolas (1669-1724), devine furnizor al regelui Ludovic al XIV-lea. De abia în 1808, François Drappier se instalează la Urville și începe să exploateze o vie care se întinde azi pe 55 ha. Mai aproape de noi, în 1952, André și Micheline Drappier lansează cuvée-ul Carte d’Or cu renumita sa etichetă galbenă. După gerul din 1957 care a distrus recolta în proporție de 95%, André începe să cultive Pinot Meunier, soi mai rezistent la frig. În 1968, la inițiativa lui Micheline, ia naștere șampania rosé. Începând din 1979, Casa este condusă de Michel Drappier, fiul lui André care, după 65 de ediții, continuă să supravegheze viile - 55 ha ale familiei și alte 50 ha contractate.