Château Pontet-Canet AOC Pauillac 5ème Grand Cru Classé 2023
Punctaj: 98 Puncte James Suckling • 97 Puncte Parker • 96+ Puncte Jeb Dunnuck
Recomandat pentru consum între 2027-2065
Producător: Château Pontet-Canet - Pauillac 5ème Grand Cru Classé, Bordeaux, Franța
Château Pontet-Canet AOC Pauillac 5ème Grand Cru Classé 2023 este un Pauillac remarcabil, care unește forța clasică a apelațiunii cu o nouă expresie de puritate, luminozitate și precizie. Recolta 2023 marchează un stil de mare rafinament, în care energia fructului, claritatea minerală și finețea taninurilor construiesc un vin profund, dar perfect controlat. Este un Pontet-Canet serios și de mare clasă, cu eleganță, vibrație și potențial excepțional de evoluție, dar și cu un farmec surprinzător încă din tinerețe.
Note de degustare
Culoare: purpuriu profund, intens și strălucitor
Miros: cassis, dude, cireșe negre, fructe albastre coapte, petale de trandafir, violete, grafit, creion ascuțit, lemn dulce, fum fin, frunză de tutun și lemn de santal
Gust: mediu spre plin, pur și stratificat, cu textură cremoasă, taninuri extrem de fine, lungi și mângâietoare, mineralitate de piatră zdrobită, prospețime luminoasă și un final lung, cristalin, precis și plin de energie
Temperatură de servire: 16-18 °C
Asocieri gastronomice: vită maturată, miel, vânat, rață, preparate cu trufe, ciuperci de pădure, brânzeturi maturate
Soiuri & vinificație
Soiuri: 52% Cabernet Sauvignon, 39% Merlot, 6% Cabernet Franc, 3% Petit Verdot
Vinificație: vinificat cu accent pe puritate, prospețime și precizie, pentru a reda expresia limpede și vibrantă a recoltei
Maturare: maturat în 50% baricuri noi din stejar francez, 35% amfore și restul în baricuri folosite o dată
Alcool: 13,5% vol
Ce spun criticii
98 Puncte James Suckling: „Un Pontet-Canet crocant și vibrant, cu arome de afine, mure, trandafiri, violete, lemn de santal și graphite. Mediu ca structură, cu taninuri ultrafine, lungi și mângâietoare. Textură cremoasă, cu accente de piatră zdrobită și o fină notă minerală. Finalul are multă energie, este luminos, foarte accesibil și foarte lung.”
97 Puncte Parker: "Pontet-Canet 2023 se deschide cu un buchet vibrant și parfumat de cassis, dude, petale de trandafir, creion ascuțit și lemn dulce. Mediu spre plin, fluid și pur, este stratificat și precis, încadrat de taninuri filigranate și susținut de un profil puternic, dar perfect controlat, care se prelungește într-un final lung, cristalin, marcat de lemn dulce."
96+ Puncte Jeb Dunnuck: "Un Pauillac serios și construit pentru învechire, cu arome de cireșe negre, fructe albastre coapte, fum, frunză de tutun, pământ reavăn, grafit și nuanțe florale superbe. Mediu spre plin, cu o textură pură și elegantă, multă finețe, taninuri numeroase și un final excelent. Deja oferă plăcere prin puritate și energie, dar merită păstrat 5-7 ani."
Château Pontet-Canet AOC Pauillac 5ème Grand Cru Classé 2023 este un vin nobil, vibrant și impecabil construit, în care intensitatea, rafinamentul și precizia se întâlnesc într-o expresie modernă și profundă a Pauillac-ului. Un Bordeaux de colecție, cu mare potențial de păstrare și o eleganță care îl face memorabil.
Producător
Château Pontet-Canet este, după mulți, cel mai popular și cel mai căutat vin din Bordeaux. Acest succes se datorează actualului proprietar, Alfred Tesseron, renumit pentru coniacul de lux cu același nume. Mâna lui dreaptă este Jean-Michel Comme, iar oenolog-consultant este binecunoscutul Michel Rolland. Cele 78 ha sunt plantate cu 62% Cabernet Sauvignon, 32% Merlot, 4% Cabernet Franc și 2% Petit Verdot. Solul este format din pietriș, argilă și calcar.
Ca majoritatea proprietăților din Bordeaux, domeniul și-a luat numele de la primul său proprietar atestat documentar, în 1725, Jean-François Pontet. Moștenitorii lui au cumpărat, la un moment dat, o vie din faimoasa zonă Canet, întregind astfel numele proprietății și dând naștere celei mai mari proprietăți din întregul Médoc, învecinată cu cu renumitul Mouton Rothschild.
Lucru rar în Médoc, de-a lungul a trei secole, doar trei familii au stăpânit Pontet-Canet. Cumpărat de întemeietorul unei adevărate dinastii de transportatori maritimi, Herman Cruse, în 1865, după ce, în 1855, fusese clasificat 5ème Grand Cru Classé, el a rămas în proprietatea familiei timp de 110 ani, până în 1975, când a fost cumpărat de Guy Tesseron, proprietar, de asemenea, al Château Lafon-Rochet din Saint-Estephe. Odată cu el, domeniul care a îmbuteliat vin pentru prima dată cu doar doi ani înainte, a intrat într-o nouă eră: viile au fost replantate, iar în 2010 Pontet-Canet a devenit primul mare producător din Bordeaux certificat organic și biodinamic. În vii, se folosesc cei 20 de cai ai domeniului, pentru că, spre deosebire de tractoare, ei nu calcă niciodată în același loc și, astfel, aerisesc pământul în mai multe locuri diferite. Acest exemplu a fost urmat de alte mari châteaux-uri precum Latour, Margaux sau Clinet.
De altfel, Tesseron, adept al intervenției minime în cramă, are o filosofie aparte: ”Eu nu sunt oenolog. Membrii echipei mele nu sunt, nici ei, oenologi. Cum cea mai mare parte a muncii se desfășoară în vie, noi suntem viticultori. Succesul și realizările noastre sunt rezultatul eforturilor făcute în vie, nu în cramă. Pînă la urmă, scopul nostru este să producem vinuri unice, făcute pentru a fi băute, nu doar degustate.”
Odată cu viticultura sustenabilă, Pontet-Canet a trecut și la vinificarea separată a parcelelor. Apoi, din 2010, Tesseron a început să utilizeze tancurile de beton în formă de ou folosite mai întâi de Michel Chapoutier, în Ron. Totodată, el a început să experimenteze tehnici noi de maturare, dorind să înlocuiască o parte din butoaiele de stejar cu străvechile amfore.
E normal ca rezultatul acestor strădanii să se reflecte în piață - cu toate că sunt 5ème Grand Cru Classé, vinurile de la Pontet-Canet le egalează în calitate pe cele 2ème Grand Cru Classé și, câteodată, chiar pe cele 1er Grand Cru Classé, continuând tradiția de excelență a acestei proprietăți legendare.