Château Pavie Saint-Emilion Grand Cru Classé A 2020
Perioada optimă de consum: 2028-2058
Producător: Château Pavie - Saint-Emilion
Soi: 50% Merlot, 34% Cabernet Franc, 16% Cabernet Sauvignon
Culoare: roșu-purpuriu
Miros: buchet senzațional de crème de cassis, tutun ars, ciocolată, grafit, trufe albe și aluzii florale
Gust: pur, corpolent și concentrat, cu fructul, stejarul și tanininii perfect integrați
Recomandări gastronomice: mezeluri, ciuperci, vânat, jambon, carne roșie, legume la grătar, brânzeturi
Alcool: 15%
Temperatura de servire: 14-16°C
100 Puncte Jeb Dunnuck: ”Perfecțiune pură a vinului roșu, Château Pavie 2020 are 50% Merlot, 34% Cabernet Franc, iar restul Cabernet Sauvignon, și este maturat în butoaie de stejar franțuzesc 75% noi. Absolut incredibil din toate punctele de vedere, are un buchet senzațional de crème de cassis, tutun ars, ciocolată, grafit, trufe albe și aluzii florale. Pur, corpolent și concentrat, cu fructul, stejarul și tanininii perfect integrați, este unul dintre acele vinuri care trebuie gustate ca să te convingi că există. Jos pălăria în fața echipei Perse care refuză să urmeze trend-urile și continuă să facă un adevărat Grand Vin care oferă un amestec rar de putere și eleganță. Păstrați-l 4-5 ani și savurați-l în următorii 30 de ani.”
99-100 Puncte James Suckling
97-99 Puncte Parker
Ediția 2019 - 99 Puncte Jeb Dunnuck: ”Château Pavie 2019 este o frumusețe de vin care oferă mai multă densitate și senzualitate decât aproape toate celelalte vinuri din acest an, însă este o expresie inutil de reținută a acestui terroir care este atracția Bordeaux-ului în aceste zile. Maturat în butoaie de stejar franțuzesc 80% noi, vinul are o tentă purpurie și un buchet splendid de cireșe negre coapte, coacăze negre, frunze de tutun, violete și grafit, cu o mineralitate și o salinitate frumoase pe palatin. Corpolent, concentrat și nervos, cu o mulțime de stejar în fundal, profund și stratificat la mijlocul evoluției pe palatin, tanini superbi și sfârșit minunat. Reflectă stilul mai temperat, elegant al anului de recoltă, dar rămâne un Pavie pur sânge. Ascundeți sticlele timp de 5-7 ani și savurați-l în următorii 30+ ani.”
99 Puncte Wine Enthusiast
98 Puncte James Suckling: ”Tone de mure și carne la grătar însoțite de pământ și condimente. De asemenea, subtonuri afumate. Coacăze negre. Complex. Corpolent, cu tanini rotunzi, suculenți care devin extrem de fini și foarte liniari și persistă minute în șir. Lungime excelentă. Încercați-l după 2027, dar, deja, se bea cu mare plăcere.”
Producător
Château Pavie își are rădăcinile în epoca romană. La început, a fost cunoscut pentru cultura de piersici Pavie - de unde și numele transmis peste veascuri. Dar domeniul așa cum îl cunoaștem azi avea să prindă contur de abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, când negustorul Ferdinand Bouffard începe să cumpere parcelele din jurul proprietății sale, Domaine de la Sable, ajungând la 50 ha. Succesorul său, Albert Porte, unifică proprietățile și astfel prinde viață domeniul viticol Château Pavie. În 1943, el este cumpărat de familia Valette, iar după 12 ani i se acordă titlul de Premier Grand Cru Classé B. Apoi, în 1998, este cumpărat de Gérard Perse pentru $31 milioane, iar la clasificarea din 2012 promovează în categoria ”A”, devenind unul dintre cele patru domenii din Saint-Emilion deținătoare ale acestui titlu. Între timp, Perse a renovat complet crama, a construit un sistem nou de irigații și l-a luat pe Michel Rolland drept consultant. În consecință, vinul a început să fie mai concentrat, mai intens, mai extractiv.
Astăzi, Château Pavie este cel mai mare Premier Grand Cru Classé din Saint-Emilion, cu peste 35 ha de vie cultivate cu Merlot, Cabernet Franc și Cabernet Sauvignon. Cel de-al doilea vin al domeniului se numește Aromes de Pavie.
Familia Perse este, de asemenea, proprietară a Château Pavie-Decesse, Château Bellevue-Mondotte, Clos Lunelles și Esprit de Pavie.
Vinul de la Château Pavie a suscitat numeroase controverse, cea mai cunoscută fiind cea din 2003, despre ”Parkerizarea vinului”, dintre criticul american Robert Parker și britanica Jancis Robinson. Aceasta din urmă l-a acuzat pe Parker că este prea părtinitor cu stilul lui Perse - vinuri concentrate, cu conținut mare de alcool. Descrierea ei, cu bătaie la Parker, suna așa: ”Arome supra-coapte, complet neapetisante. De ce? E dulce ca un Porto. Dar Porto-ul cel mai bun este din Duoro, nu din Saint-Emilion. Un vin ridicol, care aduce mai mult cu un Zinfandel recoltat târziu decât cu un vin roșu de Bordeaux, cu notele astea verzi, neplăcute... 12/20”.
În timp, războiul mult mediatizat dintre cei doi critici s-a stins, iar Château Pavie s-a instalat definitiv în eșalonul vinurilor mari din Bordeaux.