Champagne Charles Heidsieck Brut Réserve
Punctaj: 95 Puncte James Suckling • 92 Puncte Parker • 92 Puncte Jeb Dunnuck
Recomandat pentru consum între 2024-2031
Producător: Charles Heidsieck - Reims, Champagne, Franța
Champagne Charles Heidsieck Brut Réserve exprimă perfect stilul inconfundabil al casei: profund, matur, rafinat și extraordinar de bine echilibrat. Este un Brut multi-vintage construit pe o proporție ridicată de vinuri de rezervă și pe o maturare îndelungată pe drojdii, ceea ce îi conferă o complexitate remarcabilă și o textură cremoasă, specifică doar marilor case. Perlajul extrem de fin, aromele dense de fruct copt, patiserie și note prăjite se îmbină armonios cu prospețimea vibrantă, rezultând o șampanie cu eleganță clasică și profunzime modernă. Dozaj 9 g/L. Degorjat în 2024.
Note de degustare
Culoare: galben-auriu intens, cu perlaj fin, elegant și persistent.
Miros: citrice confiate, pară coaptă, ananas suculent, unt, brioșă, biscuiți și accente delicate de caramel.
Gust: textură cremoasă și amplă, volum mediu spre plin, fruct dulce și bine conturat, note de patiserie și brioșă, citrice coapte și o aciditate vibrantă. Final lung, curat și ușor prăjit, cu o eleganță naturală specifică stilului Charles Heidsieck.
Temperatură de servire: 8-10 °C
Asocieri gastronomice: stridii, sashimi, tartar de somon, carpaccio de pește alb, preparate pe bază de unt, quiche-uri fine, piept de rață cu sos de citrice, brânzeturi cremoase.
Soiuri & vinificație
40% Pinot Noir, 40% Chardonnay, 20% Meunier
Fermentare & maturare: 10% din baza 2020 fermentată și maturată în barrique.
Maturare pe drojdii: aproape 4 ani. Dozaj 9 g/L. Degorjat în 2024.
Ce spun criticii
95 Puncte James Suckling: „Bule foarte fine și o intensitate aromatică impresionantă: mere uscate, piersici, caise delicate, brioșă și crustă de tartă. Textură cremoasă, corp mediu și un final extraordinar de lung. Un asamblaj subtil și rafinat, cu un plus de profunzime dat de porțiunea maturată în baric. Un Brut Réserve elegant, gata de savurat.”
92 Puncte Parker: „Un Brut Réserve construit pe baza anului 2019 și completat de vinuri de rezervă cu o vârstă medie de zece ani, un detaliu rar în categoria sa. Prezintă arome de citrice confiate, pară coaptă, ananas și pâine prăjită cu unt, completate de o notă subtilă de caramel. Gustul este mediu spre plin, catifelat și texturat, cu fruct dulce și aciditate vibrantă, încheiat de un final lung, prăjit și foarte elegant. Degorjat în 2024, după aproape patru ani pe drojdii.”
92 Puncte Jeb Dunnuck: „Culoare galben-aurie și un profil aromatic generos, cu brioșă, piersici coapte, citrice cu miere și flori albe. Pe palat este echilibrat și cremos, cu mousse rotund și o ușoară notă decadentă, urmată de un final curat. Procentul ridicat de vinuri de rezervă îi oferă stratificare și finețe suplimentară. De savurat acum sau în următorii ani.”
Champagne Charles Heidsieck Brut Réserve este un Brut multi-vintage matur, dens și sofisticat, întruchipând perfect stilul profund și elegant al casei Charles Heidsieck. O șampanie de referință, ideală pentru gastronomie fină și momente speciale.
Producător
Charles-Camille Heidsieck, producătorul șampaniilor emblematice care-i poartă numele s-a născut în 1822, la 37 de ani după ce străunchiul său înființase Casa Champagne Heidsieck et Cie. Micul Charles a crescut printre vii, într-o familie iubitoare care l-a crescut în spiritul tradițiilor din Reims și al rigorii prusace. Bine educat, el se distinge prin integritate și eleganță. În 1951, la 29 de ani, își ia soarta în mâini și își înființează propria Casă de șampanie, deschizând un drum plin de curaj și aventuri care, împreună cu renumele vinurilor lui, îl vor transforma în legendă. Renumele unic și l-a construit peste Ocean. În 1852, intuiția îi spune să plece în cucerirea Americii, o țară în care comerțul cu șampanie era inexistent. Nu i-a fost deloc greu. Spiritul său liber, impetuozitatea, elocința elegantă și vinurile unice îl ajută să cucerească rapid înalta societate newyorkeză. Acum, drumul spre succes era deschis. A ajuns să fie atât de popular încât vinului i se spunea ”Champagne Charlie”. Dar faima l-a și costat: în timpul Războiului Civil a fost închis, după ce a fost acuzat că ar fi fost spion al guvernului francez, dând, astfel, naștere unui incident diplomatic între cele două țări intrat în istorie drept ”Incidentul Heidsieck”. I-au supraviețuit atât el cât și vinul. A rămas deschizătorul de drum al șampaniei pe piața americană, renume care persistă și azi. La fel, Casa Heidsieck, a rămas cea mai mică drintre ”les Grandes Marques”, fiind totalmente dedicată excelenței.